aici seara vine cuibărită în florile de vanilie
întunericul cioplește discret coloane de abanos
ce sprijină cerul și toate păsările lui
fâșii de umbre se scaldă-n trecători și
poduri arcuiește luna spre Anguilla

dar vântul nu doarme suflă în ogive cu milioane de guri
cu biciul de argint gonește o herghelie de armăsari noateni
sub căpăstrul de alge și corali în tropot val după val

pe șezlonguri odihnesc pălării de pai o clipită doar
apoi se rostogolesc sub palmieri
în depărtare plânge un albatros înfometat
dând târcoale luminii puține
a unui catamaran ancorat într-un golf

licurici și țânțari fac tumbe de zor
o mangustă țâșnește dintr-un pom
ca lumina dintr-un bliÈ› performant

e atâta albastru în carnea nopții
încât mi-e teamă să nu mă tai în cristalul
care fierbe în nisip

vino mai aproape fără cuvinte în lanț
numai tăcerea să se adăpostească la picioarele noastre goale
adormind să viseze că-i încă devreme
să devină un zid

lasă șampania să cânte-n pocal
răsucește alene țigara de foi
mușcă-ți buza de jos cu nesaț

dimineața-i departe
ce există acum nicicând nu va mai fi
să feliem această noapte
s-o aruncăm în mare
și toate istoriile
arheologii


saint-martin - baie rouge
8 nov. 2006