Uite că m-am dat cu trenul după ani mulți de abstinență, mi-am luat bilet dus-întors de la agenție cu 2 zile înainte, deh, ardeleanca din mine și-a spus cuvântul, mă gândeam că am obiceiul destul de ciudat ca atunci când urc într-un tren să nu mă mai întorc de la destinație. După ce am bâzâit pe mess pe toată lumea să mi se alăture, obositor demers, fie vorba între noi, îl iau pe fratele Caragiu, îl iau vorba vine, dragi agoniști, dacă l-ați fi văzut pe Florin alergând disperat să prindă trenul spre Iași fix la ora 6 când se crăpau zorii către ziuă ați fi înțeles neliniștea mea de moment cum că aveam toate șansele să mă călătoresc cu trenul spre departe singură și cucă. Caragiul de Florin a ajuns la timp, spre încântarea soțului meu care privea de pe peron ușurat.
În tren a fost bine, mai ales pentru ceilalți, vagon restaurant nu era, de fumat nu se putea fuma, de mâncat se mânca, adică mânca băbuța de lângă noi, chiftele cu usturoi și ceva dintr-o cutie de margarină, ceva cu ceapă.
Am ajuns la Iași, în gară frumos, nu uit să vă spun, gările sunt marea iubire a vieții mele, întotdeauna îmi fac o fotografie în gară, de data asta nu mi-am făcut, nu aveam aparat foto, l-am dăruit fratelui Konig drept mulțămire pentru cele 378 de poze(reușite) pe care mi le-a făcut, exagerez desigur, dar nu prea mult...
Am luat cu fratele Caragiu grabnic un taxi și ne-am îndreptat spre hotelul inspectoratului școlar unde eram cazată eu. Acolo am cunoscut-o pe Alina Manole, o prezență grațioasă, primitoare și cu zâmbet prietenesc, sincer, pe față. Am întrebat degrabă de Barac cea Ioana, aflasem că stau în cameră cu ea și aveam oareșce emoții de iarnă. Ioana nu era, a venit mai târziu cu Bobadilul domn și agonul Nanu, era în schimb o fată în cameră, îi spunea, și îi mai spune încă, Ramona Secrieru, când am intrat s-a repezit la mine și m-a pupat, eheheee.... și când a început să vorbească am înțeles că vine dinspre Ardealul meu și m-am înseninat.
Am coborât mai apoi cu Alina Manole și Caragiul frate să vedem unde își odihnește trupul obosit de drumuri Florișteanul(așa îi spun eu Poetului Siliștean) am bătut sfios la ușă, i-am auzit vocea din baie: "intrați că sunt la duș, veniți și voi". După așteptarea de rigoare, iese domnul cel Siliștean în chiloți dar cu cămașă cadrilată și cravată maro să ne dea binețe. Ne dă binețe și ne ia la preumblări prin oraș(își pusese între timp pantalonii), pe mine și pe Caragiu Florin, asta însemnând că ne-am învârtit prin urbe cu drag și spor de ne gândeam că ajungem în departarea departelui. Am parcat discret la mall, acolo ne-am dat cu scara rulantă, Floriștenul întreba toate fetele dacă vor să se mărite cu el, chiar și eu le-am întrebat dacă vor să se mărite cu el, nicio șansă. Am băut cafele, n-am mâncat nimic și apoi am plecat spre locul faptei veseli și înfometați.
La Pogor, frumos, am pupat cu drag și spor tot ce am prins în cale, lume multă, zaiafet, nu se fuma decât afară.
Am văzut brăduțul, atracția mea principală, sincer m-am pus pe drum pentru brăduț și Moș Crăciun, deh, infantilismul meu proverbial, să nu mai spuneți la nimeni.
Cenaclul nu vi-l povestesc în amănunt că e jurnalul meu.
Am băgat de seamă că nu se dau cadouri de la moș Crăciun numai dacă citești o poezea sau două, cumpăr repede antologia unde cu onor apar și eu, mă uit peste ea, aleg să citesc un text de-al meu și un sonet al Poetului meu de suflet Adrian Munteanu.
A fost bine și frumos, detaliile, repet, să le dea ceilalți în drept.
Acum am obosit să scriu la jurnal, dacă se află doritori să știe cum ne-am întors în capitala mamă, cum a întrebat-o Florișteanul la Bolta Rece, a doua zi(când am mâncat și noi ceva) pe doamna care servea la masă despre ce mai fac Creangă și Eminescu, lăsați un semn pe aici, dacă nu, vreau să vă spun că a fost bine, frumos și obositor.
Oricum, am cunoscut acolo o fată cu voce de înger, ea va cânta la Deko sâmbătă, vine tocmai de peste munții mei de acasă o cheamă Ramona Secrieru și ne va colinda cu voce de Ardeal.