mi-e teamă să te trezesc. lumea dispare încet
n-aș vrea să observi nervurile acestui cântec
care se desprinde din tine ca o frunză
tu ești un copac
sau doar un poet înspăimântat de splendoarea căderii

n-aș vrea să te trezesc să-ți arăt moartea
nu pot să-ți spun simplu că vom trece
tu ești poet
nu pot să-ți spun nimic în cuvinte
pielea ta ar exploda sub cântecul aspru al ploii
de aceea țin în palme liniștea și te hrănesc cu ea
ești un poet ca un pământ din care venim
și în care ne întoarcem
dar tu nu trebuie să știi
nimic despre însămânțările noastre
ești un poet într-o gară pustie
ești un poet care nu respiră
ci tresare între plecări și sosiri
întâmplătoare