Astăzi oamenii sunt o prezență mult prea îndepărtată asta înseamnă că nu vor reuși să mă enerveze, își spuse Magda-Lena deschizând pe jumătate fereastra.

Mansarda e plină de praf și de liniște. Câteva sute de cărți și fix 63 de pantofi zac în așteptare.

Un aprilie nou-nouț, iar plec. De data asta plec în Bulgaria pentru vreo 3 zile, am să le cumpăr prietenilor ciocolată și vederi colorate, chiar și neprietenilor am să le cumpăr câte ceva. Nu am să înțeleg niciodată de ce iubesc oamenii, poate din obișnuință, e drept, femeile mă cam agasează, sunt circumspectă în ce le privește. Majoritatea vorbesc prea mult și nu uită să își povestească istoria vieții oricui, oricând și oricum, am încercat și eu de câteva ori chestia asta dar nu mi-a ieșit, m-am plictisit de propriile cuvinte înainte de a ajunge la final, multe din întâmplări le-am uitat, ăștia aproape 40 de ani or fi de vină.
Un amic îmi spunea zilele trecute că prietenia se dovedește în timp, încă râd pe seama lui. Pentru mine cei mai strălucitori sunt prietenii noi, oamenii care așteaptă cuminți să fie descifrați. Până la proba contrarie toți îmi sunt prieteni. Foarte ușor îmi este să îi aduc pe oameni aproape de mine, și mai ușor să îi uit.

Am să vă povestesc despre Sânziana, o femeie frumoasă care a murit demult. De fiecare dată mă gândesc la ea în apropierea sărbătorilor, și asta nu neapărat pentru că era bunica mea. Am învățat de la ea să tac prelung, să privesc atentă în jurul meu la tot ce mișcă sau nu, să dau întotdeauna binețe călătorilor prin viața mea și să spun mulțumesc chiar și când nu e cazul sau mai bine am să vă povestesc despre Anna, mama mea, o altă femeie frumoasă care a murit demult, am învățat de la ea orgoliul și renunțarea la timp, încrâncenarea și zâmbetul amar sau mai bine am să vă povestesc despre Ica, cea care a murit în chinuri spunând că nimeni și nimic nu îi va ucide vreodată spiritul sau și mai bine am să tac nu de alta dar evident încep să mă plictisesc de propriile cuvinte.

Să nu uit, când mă întorc din Bulgaria am să vă aduc la toți vederi colorate, am să scriu pe ele cu pixul meu verde: "salut și o ciocolată amară de la Dana Banu". Uite așa las aici jumătăți de istorii să rămână ca semn de întoarcere acasă. Poate așa voi reveni.

Trebuie să închid fereastra când plec și să încui ușa, nu că ar intra cineva aici, își spuse Magda-Lena îmbătrânind deodată.

asculta acest text in lectura autoarei