E asa de liniste intr-un spital...
E seara..Te asezi intr-un colt asteptandu-ti randul...Dupa tine intra atatia oameni.Ii vezi cum se misca,cum freamata...Tu incerci sa inchizi ochi si sa dormi dar nelinistea lor iti atrage atentia.Ii privesti pe ascuns si incerci sa ghicesti ce se intampla...Un copil iti zambeste si pleci pentru un moment de pe scaunul tau.Cand te intorci observi ca s-a ocupat si nu ai altceva decat sa te sprijini de perete.Te doare spatele de atata timp si te asezi pe jos...ca un cersetor...si cersesti putina atentie...Ii rogi pe cei din jurul tau sa iti dea putina durere fiindca a ta e atat de plictisitoare acum,atat de calma...Daca ochii ar fi ferestre de durere sigur ai orbi de atata intuneric...Si totusi continui sa privesti..continui sa cersesti.Cand in sfarsit doctorul te cheama pentru a-ti spune a mia oara ca nu ai nimic iesi incercand sa te strecori usor prin multimea pe care acum o invidiezi...dar nu pentru durere.Ai vrea sa mai stai aici..daca s-ar putea toata ziua.Te-ai intinde crucificat usor pe podea sa le privesti jocul caci disperarea lor ti-ar da putere iar nelinistea lor ti-ar sufoca foamea de neliniste pe care o ai de ceva timp.In momentul ala ai putea sa dormi linistit ,lucru pe care nu l-ai facut niciodata pana atunci din cauza oboselii.Ei ar trece pe langa tine sau chiar te-ar putea pasi incet...Privirile lor indepartate ar fi si ele orbite putin de intunericul din jurul tau..si totusi..ar merge mai departe...Dar tu nu ai putea merge mai departe fara ei..niciodata!Intr-un tarziu ar veni si o asistenta si din obligatia sanitara te-ar da la o parte ca sa isi continue treburile si sa plece acasa...Ea are familie..probabil copii..si tu ai ceva de genul asta acum dar cine stie mai incolo...constati ca e intuneric si cu greu te hotarasti sa mergi acasa.