Pentru că s-a ivit ocazia, iată că mîna mea începe să meargă pe un drum riscant; asta pentru că finalul poate fi oricare, oricum, poate fi exact ca începutul, poate, pînă la urmă, să fi existat deja. Poate fi ca orice altceva, căci început, iată, nu există. Sîntem chiar in mijlocul furtunii, al evenimentelor.Vrioam doar să spun că încerc să mă însoțesc pînă la capătul drumului. Că aș vrea să fac asta, dacă aș ști că eu, însoțitoarea, nu că aș avea ceva de cîștigat, nu asta vroiam să spun (dar recunoașteți că vă așteptați exact la o asemenea dorință),ci că voi pierde tot. Da. Absolut tot. Amintirile, gîndurile, tristețile, lacrimile, zîmbetele și tot restul senzațiilor umane. Chiar și iubirea. Mai ales ea. O las la o parte voit din dorințele mele. Că voi pierde tot… folosesc termenul pentru că așa există în dicționar… „ a nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit ” … ceva… totuși, destul de cuprinzător, s-ar spune, nu? „ A rătăci ”… rătăcire voită, deliberată timp de aproape o viață și transformată într-un fel de accident.
Dar eu, însoțitoarea, văd minciuna. Ea se află acolo, la baza întregii idei, întregului demers. Și știu că așa ar fi oricum, încercarea asta de fugă…însoțită de minciună, pentru că ea însăși e o trădare. Pentru că aș vrea să mă trădez pe mine, tot sufletul și trupul meu, pentru a-l elibera pe el de mine, nu numai pe mine de el. Știu că-i sunt o povară. Știu că el (sufletul sau trupul) a ales ca eu să-i fiu tovarășă de drum. Și mai știu că acceptă cu resemnare situația.
Dar mă gîndesc uneori dacă nu urmărește o răzbunare pentru… cine știe ce? Poate pentru că nu am făcut nimic pentru a ameliora situația asta tensionată dintre noi… știu că suferă din cauza mea… dar o fi din cauza existenței sau din cauza faptelor mele? Asta n-aș ști să spun și e întrebarea cheie, totuși.
Drumul continuă acum… și e la fel de riscant, nu știu dacă sînt la începutul sau la sfîrșitul acestui proces de gîndire… știu doar că mărturisirea a fost făcută și că acum mîna mea, îmi dau seama, a jucat dublu rol: c-o fi a mea, c-o fi a celeilalte, uite, acesta era riscul. Pentru că, de fapt, toată confesiunea asta poate să fie o capcană în care am căzut și în care voi continua să cad, însoțită sau nu. Iată, e clar cine a vorbit. Cel puțin așa crede autoarea acestor rînduri.