agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-16 | |
I-am scuturat de pe umăr o poezie,
ea a încuviințat și astfel am ajuns să ne petrecem seara împreună. După ce m-a dezbrăcat i-am explicat cât de importantă e simplitatea în viața mea, cât de bine e să-i adulmec părul, dar că nu mă pricep să vorbesc. Mi-am lipit buzele de gâtul ei pentru a-i demonstra și am lăsat-o pe ea să vorbească. Am rugat-o să-mi spună povestea ei, nici o surpriză, nimic spectaculos, am deschis televizorul și am ales un canal cu muzică, brusc gelos, brusc speriat că cineva din cealaltă cameră ar putea să ne audă, ar putea să o audă… Mai târziu am stat noaptea și am ascultat vântul și traficul de pe o stradă îndepărtată, lumina pătrundea încet printr-un colț, m-am așezat la pian și am schițat câteva gânduri cu mâna stângă. Când s-a ridicat să plece am condus-o la taxi, apoi m-am trezit singur, cu un pat răvășit, iar cineva îmi rezolvase pe fața albastră cubul Rubick.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate