ziua de azi a început prin a fi verde doar vagi urme de galben palid și bleu cenușiu

mă încruntasem chiar înainte de a mă trezi toată noaptea alergasem printre deșerturi și lacuri roșii umbrele crescuseră atât de mult în această dimineață încât răstigniseră peste cer proiecția lor se contura din ce în ce mai evident pe oglinda mea goală altfel simțeam apăsarea fugii și a verdelui cenușiu crescându-mi printre tâmple odată cu firele de păr negru de contur

țipătul mi s-a spart în vitralii chiar înainte de vis ridul s-a transformat în semn de întrebare cearcănul în semn de mirare jocul începe cu prima mare întrebare cea nerostită alergarea îmi tocește tălpile în pulbere de unicorn

stâncile amenințau cerând realul din mine reală nu e nici mâna în atingerea obrazului nici ochiul atins de vânt și culoare nici talpa atinsă de asfalt reală nu sunt eu doar căldura din obraz doar vântul și culoarea și asfaltul rece sau murdar sau fierbinte

țipam încercând să capăt ceva ce nu știam nici eu ce certitudinea începe acolo unde eu mă sfârșesc și rostul meu se învârtea în juru-i

ce sunt ce vreau încotro mă îndrept nu pot decât să știu fără să știu să simt fără să simt dar cuvântul nu-mi va putea niciodată spune mai mult decât verde dimineață stâncă alerg cuvântul meu nu știe ce înseamnă ego

doar dimineața spartă ce mă umple de culori și spasme mă lasă să bănuiesc că ceea ce mi se întâmplă s-ar putea numi exist doar cearcănul mă lasă să uit ridul știe

certitudinea mea s-a născut într-o dimineață verde fiecare cuvânt o omoară înzecit voi alerga până când răstignită spre cer m-aș putea proiecta în oglinda spartă ce-mi poartă numele de suflet să nu mori într-o dimineață verde m-a rugat conturul cu nume de fir de păr