Mă obișnuisem cu tine ronțăind vremea și fumând printre sunete.
Atât de puține cuvinte ne pot contura
încerc să-mi amintesc prima literă
ca într-un joc din vremurile când încă eram copii
naivi și foarte frumoși scriam pe toate zidurile “te iubesc”
iți desenam in palme șotronul care între timp a devenit sângeriu.
Mă obișnuisem cu tine tăcând despre mine
cântând refrene comune, așa fără pauze între strofe
cu un suspin subînțeles uneori.
Mă obișnuisem cu tine să-mi fii într-un colț al sufletului
și din când în când să mă dori.