agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-19 | [This text should be read in romana] |
A venit toamna trista si mohorata sa imi aminteasca cu nostalgie de clipele insorite si sa imi incarce sufletul cu regrete, sa ma chinuie cu triste amintiri. Picuri de ploaia se preling monoton pe geamuri suspinind cu lacrimi de umbra si dor intr-un ultim cantec fara cuvinte. Si toate tac in jurul meu... Doar o frunza ostenita se leagana in cadere si se aseaza usor pe luciul lacului soptind parca, o rugaciune de iertare a visului pierdut. Privesc cum cerul se coloreaza intr-un gri straniu iar vantul asasin suiera amenintator printre ramurile copacilor goi. Totul e atat de pustiu si rece... parca nimic numai are viata. Toata natura s-a stins usor, usor intr-o simfonie de sunet si culoare.
Tanjesc dupa zilele de vara, dupa razele soarelui, mi-e dor de zumzetul gazelor, de mireasma florilor, de cantecele pasarilor... mi-e dor de tine. Acum toate sunt doar amintire si... deodata ma simt atat de straina de aceasta lume lugubra incat aud din oceanul sufletului un strigat mut nascut dintr-o durere nesfarsita. Traiesc intr-o lume muribunda si tot ce simt se sparge in taceri fara de pereche. Mai tarziu, in noapte, cu mult peste miezul noptii, atunci cand visul si magia formeaza un tot unitar, a inceput sa ninga. Ninge feeric cu fulgi mari si cu lacrimi, ninge afara, ningea in sufletul meu, ninge... pretutindeni. O lume de basm in care pentru o clipa te zaresc privindu-ma asa cum nu ai facut-o nicidata. Ochii tai ca doua lacuri cristaline imi arata o mare de dragoste, un ocean de vise. Nu este nevoie sa imi vorbesti pentru ca ochii tai spun tot ce sufletul meu cuprins de singuratate doresc sa stie. Te contemplu in linistea noptii si simt cum armonia tuturor viselor ma inconjoara. Tu esti universul meu... lumea mea pierduta. As vrea sa te pot imbratisa, dar mainile imi sunt prinse in lanturi de gheata, as vrea sa plang, dar nu mai am lacrimi, as vrea sa zbor catre tine, dar aripile mi s-au frant in ziua in care mi-ai spus ca iubirea mea era o povara pentru tine. As vrea sa-ti strig numele, dar indiferenta ta a ucis cuvintele inainte ca acestea sa se nasca... si a fost toamna in sufletul nostru si ploi de lacrimi amare au vestejit toata iubirea ce a existat candva. Ai plecat si mai lasat privind asemeni statuilor... catre nicaieri. Acum ma cauti prin viforul vietii, alergand prin troiene imense de zapada si purtand cu tine un manunchi de flori de gheata... o parte din sufletul tau. Acum ai inteles ca avem nevoie de iubire asa cum pamantul are nevoie de soare… pentru ca fara soare totul e pustiu si natura ingheata sub gerul singuratatii. Inca mai cred ca intr-o zi va veni si primavara cea luminoasa cand natura va readuce la viata tot ce a murit candva. Inca mai cred ca ne va ninge cu flori de cais si vom alerga desculti prin iarba, incercand sa prindem in palme petalele de lumina, trimise de razele soarelui. Inca mai cred ca pescarusii vor desena cercuri deasupra noastra, iar marea… marea isi va aduna valurile inspumate, la picioarele noastre. Daca as putea, as pune toate sentimentele mele intr-o scoica si ti-as darui-o pentru ca intr-o zi, ducand-o la ureche, sa iti aminteasca de sunetul misterios al valurilor marii, de curcubeul ce apare mereu dupa vremea rea… de mine.…
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy