Amintiri și o lacrimă fină...
Iar, Melancolia e de vină!

Deși am umblat pe atâtea căi,
Îmi amintesc: surâs fermecător...
Aș fi vrut să fiu pește răpitor,
Să înot în marea ochilor tăi...

Sentimentele-mi sunt luate, date,
Și muzele ca sentimentele...
Aș fi vrut să fiu vânt ce bate,
Să-ți mângâi bărbia și buzele...

E greu și din ce în ce mai rău:
Cu NOI și Melancolia moare...
Aș fi vrut să fiu privighetoare,
Să cânt în pădurea părului tău...

Ceață, fum și un zâmbet ironic.
Plină de tine, nu mai simt nimic...