Zâmbetul tău e azi
mai îndepărtat
decât privirea
pierdută uneori
în vise moarte.
Ochii îți sticleau
de lacrimi de uitare...
Vocea lui, pierdută în cuvinte,
era tăcerea mea,
vină ce o port
și am purtat-o mereu
cu mine...
În corzi de chitară veche
și chitară nouă
sufletul tău,
ascuns după versuri gri,
sună la fel,
mereu același...
Sună cald și lin,
sună blând...
Veșnicul meu gest -
(trezire la realitate)
întreabă mereu:
"Mai ești? Mai simți?"
Răspuns e versul
și poezia ta
și cântecul lui...
Mai ești...
Mai simți?