N-a fost sa fie o secunda

N-a fost sa fie o secunda in care sa nu simt ca vreau
A ta privire adanca, intrepatrunsa intre apus si miazazi,
Sa-mi fie calauza pe drumul ce duce inapoi de astazi
Spre vise,lacrimi,suspine si-asteptari ce-odata
Un sens cereau destinului ce tintuit privea inlantuirea
De lebede ce implinite pluteau pe lacul pasiunii
Calvarului ce a spalat dorinta de a iubi cu patima si dor.
N-a fost sa fie o secunda pierduta in amurg de lauri
In dosul imaginilor de cristal, caci te zaream si-n vis
Si te doream cu-n suflet mut ce nu privea lumina
Ce inainte i se oglindea, nu indraznea sa rupa vraja
Neatinsului perfect inert, lasa sa treaca el,
Legiuitorul, s-aduca starii frante de asteptari naive
Salvarea din neantul, inabusit de noapte, de soapte
Si de lacrimi, ce plamadea speranta de a uita de mine.
N-a fost sa fie o secunda de cand te am prooroc de pace
Al sufletelor ratacite-n vorbe, in adevaruri ce ezita
Sa mangaie ascunsul nemuririi, sa nu te simt aici
In mine, pe valuri racorite de ani ce m-au pierdut
In ganduri, secrete ce frang si zboruri
Ce aripi scumpe au ars in zbor etern si iluzoriu
Pe fluturi albi cu fine trasaturi de chip feeric
Angelic gest de a-nvata sa zboare, cum nu credeam
Nici eu, nici tu, ca am putea sa plamadim in goana.

N-a fost sa fie o secunda, nici doua veacuri de iubire,
Privesc amurgul sangeriu cu tine, privesc spre vesnicie.