Aș fi putut aștepta tăcut
în noaptea dintre lumi
dar ninge în suflet cu gânduri
înveșmîntate liturgic
mă mistui ca o candelă într-un altar păgân
și te simt sfințindu-mi respirația închisă
în gândul tău prăpastie-n cuget
nici nu mai știu când am pierdut
secunda eternă
pe-un smarald efemer
râdeam când îmi șopteai prin vitralii
ca-n sânul începutului sălășluiește sfârșitul
că între viață și moarte
speranța tace
dar pasul ți-e ușor și n-aud
crezând în așteptarea lungă și întunecată.