Ea, dezvelită de lună:

Mi-e atât de somn încât mă uită coroana copacilor
învelită sub cerul pufos al iernii

Ceasul acesta nu există!
Nici secunda
albă
încadrată corect
în căușul palmei
nu poate fi

Nici minutele nu se mai joacă
spre a forma, ca în alte ore,
cuvinte

Ecranul este curat
Nici urmă de clipe
de linii
sau idei

Pare că totul s-a oprit
încolonat
în urmă

Timpul acesta imaculat!

Rareori înteleg ce vină
și cine
fredonează
aceste tăceri
pentru mine

Noaptea o lăsa dezvelită de mâini
de picioare…