agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-15 | [This text should be read in romana] | vei căuta răcoarea lângă șemineul de malachit într-o seară ce se naște greu pe cuperoza istovirii vei visa că ești cuprinsă de brațele cu care brazii nu mângâie decât ursoaice jelindu-și puii împușcați, pisica albă își va lipi urechea de vocea lui Stefan Iordache pitită ca o bombă în cutia radioului și vei ști că așa începe poemul despre fragilul miez al neștiutului atunci când o femeie spintecă țeasta asfaltului cu sunetul ascuțit al tocurilor înalte ea venea de la florărie, legănând în brațe o garoafă înfiptă într-o căpățână de salată din buzunare îi răsăreau ochii de stibină ai panseluțelor cu viață scurtă între sâni, un iris risipea glacial așchii ce-i străbăteau carnea cum elitrele de libelulă apa chihlimbarului toată această prea-vie jardinieră ce psihosomatiza emoția cu care florile se agață de impresiunea parfumului de femeie nu se proptea în asfalt decât prin vârfurile tocurilor înalte cu care picioarele ei elastice de dansatoare pe spini frământau aluatul fraged al aerului fierbinte din privirile trecătorilor bărbații se uitau la minune înfruptându-se din ea ca niște hoți ce profită de zăpăceala unui cutremur fiecare dorea să-și potcovească nărăvașul cal cu metalul aerospațial ce îmbrăca pașii acestei femei cu flori proaspete culese din adâncul unui ghețar ei se îmbulzeau să-și facă loc pe traiectoria elegantă cu care coapsele învelite-n ghirlande de bujori înaintau spre bulevard frecându-și petalele, apoi se uitau neputincioși cum se ridică un abur abia ghicit din fiecare mică adâncitură cu care tocurile femeii percutaseră asfaltul și, alergând să sărute acel bănuț, se împiedicau de ochii de panseluță cu viață scurtă presărați neglijent în jur și se lungeau la picioarele madonei florale ea nu avea habar de aceste mătănii în serie, ducând la buze cărnoasa tulipă neagră și ștergându-și apoi fruntea cu șfichiuitul unei nuiele desfrunzite de nuc în urma acelei femei, pe trotuar, seara se aduna în sine cum ceara la baza lumânării magazinele își pierdeau unul câte unul clienții care acum se îmbulzeau să culeagă flori pe care i le puteau prinde ei în părul despletit bărbații desfăceau cu de-a sila petalele florii soarelui pentru a bricola umbreluțe cu care, ceafa frumoasei de ar fi atins, ar fi putut să o înfioreze mașinile nu mai claxonau pentru ca singurul sunet care se înălța deasupra cartierului să fie doar țiuitul chemător al tocurilor ei înalte, cu al cărui timbru polisemantic fiecare bărbat se simțea inspirat să facă o conversație de neuitat, cu multe cuvinte rare, poate neologisme pe ici pe colo, poate ultima conversație lumina se concentra deja doar în cătușele gleznelor ei de sidef ce se grăbeau să dispară pe o stradă întunecată în acea matrice ecoul glisa cum într-o gură roșie o înghițitură de vin fără memorie vei ajunge acasă într-o odaie cu miros de răchită abia înflorită, vei căuta răcoarea șemineului de malachit, înconjurând de trei ori cu degetele verdele sepalelor de drețe vei visa că ești cuprinsă de brațele ursoaicei care și-a uitat durerea în lemnul portocaliu al bradului tânăr pisica albă își va lipi urechea de vocea lui Marcel Iureș pitită ca o bombă în cutia radioului, vei ști că așa începe poemul perfectei claustrofobii când madona florală strivește cu tălpile goale florile din covor în "Primul Kaddish"-2002-Editura Dacia- Cluj |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy