ce moi sunt peroanele-atunci când sunt goale,
îmbracă-ți surâsul și întinde-te-ncet,
pe-o șină agață-ți surâsul agale,
pe cealaltă visul tău stins de poet,

primește căldura din stropii de ploaie
căzuți rouă dulce pe fruntea ta verde,
sărută-ți o mână și-apoi o jupoaie,
în dreptul de-a scrie e dreptul de-a pierde,

locul inimii tale mult mai jos îl așează
coborându-ți privirea în largi serpentine,
zâmbește și plângi, te ridică, e-amiază,
trenul tău de pe urmă nici astăzi nu vine.