Mă rezemasem de un gând;
Așa ce-mi obosise clipa!
Dădusem liber la cuvânt
Și-mi oblojeam c-un vis aripa.

Mai picura din cer ceva,
Se decanta-n văzduh ca ceara.
Rămasă-i ruga prin perdea;
Așa de tristă, milenara.

Si regretând cam tot la fel,
Insă mereu tot alte vise,
Trecând la fontă, din oțel,
Voințe pământean ucise,

Mă plimb prin holul minții, gol,
Aprind din suflet felinarul
Rănind cuvântul, benevol
Și-i fac tăcerii avatarul…