Scârbit mă simt de pasul meu pe trepte
În tremur lung și-mpleticire vagă,
Trudind steril piciorul să și-l tragă
Din lut cleios spre cer să se îndrepte.

Cu hohot râd de răsuflarea-mi bleagă
Întretăiată în căzniri nedrepte
De cel ce vrea suind să se deștepte
Din somnul lui, molipsitoare plagă.

Genunchi zdreliți de-acel îndemn spre creste
În sângerare stau urcând pe brânci,
Întrezărind obârșiile-agreste.

Cămăși de foc se rup prin râpi adânci.
Când am ajuns pe culme, fără veste,
Sleit de chin, m-am prăbușit pe stânci.




12 dec. 2004