câte morminte goale aveau să-mi poarte
în cerul gurii șir nesfârșit de trepte
întoarse rudele în urma lor
decolorate de atâta lustruit
cu sternul ieșit în față
striveau de tâmple fluturele altui amurg
lumina străbătea o singură moleculă
din metal alunecos
înnopta în melcul umed al umbrei mirosind a lămâie
învârtindu-se o dată cu lumea
într-un dans caraghios
străpunse de ace nopți fără somn
trozneau ușor făcându-și vrăjile
în alcov se iveau insule
cu femeile pe care le iubeam
destrămat în parfumuri
transparente de ploaie