Abandonat pe creasta muntelui in flacari
ma uit la secundele ce sfarsesc in marea de jos,
albatrosi nu ajung sa le inghita,
ci doar iluziile mele rasucite in vis.
Stau catarat,de vorba cu eternul
cand o sclipire adie in zare,pierduta in mare
si socotind ca-i lucire de soare
nu vad ca-i privirea ta trezita pe-un val de sare.
Emotii secerate mi se lipesc de piept,
precum meduze azvarlite-n tarm
si-mpreunandu-mi mainile-n iertare
rog ochii tai sa ma inunde-a renuntare...,
a doua poarta spre Mare!