La limita dintre deznădejde şi disperare,
dintre strigăt şi scâncet,
îmi fac culcuş în pântecul clepsidrei,
privind cum nisipul înalţă
piramida tăcerii.

Pe marginile destinului lacom
îmi ţes pânză de rouă,
clipă eternă de dimineaţă
suspendată
între şoaptele inimii.

Sub aripile de ceară ale nostalgiei
îmi îngrămădesc amintirile,
le păstrez pentru ziua în care
sufletul îmi va cerşi
ultimul zbor către stele.

Pe toate potecile gândului
îmi caut neţărmurita fericire,
viaţa mea e un vis
strivit de trecerea
timpului.