O! poezie, pe când toate în lume trec și-mbătrânesc,
Când nu mai sunt nici eu băiatul cu inimă nevinovată,
Când zilele copilăriei sunt o ghirlandă scuturată,
În mine iar te regăsesc,
O! Poezie.
Te regăsesc și tot aceeași: cu tinerețe coronată;
Tot călătoare printre stele, sau din nălțimea înstelată
Tot coborând și printre oameni și rencepând să răscolești,
O! Poezie,
Tu singură nu-mbătrânești.