Simt
Glasul alb al singuratatii
Lovindu-mi corzile vocale,
Tristetea florilor ce-si arunca tipatul
Inaintea mea,
Desfrunzindu-mi oasele,
Infiorata ruga a nisipului,
Cald poate si din vina
Inimilor noastre…
Simt cum iubirea inalta si coboara
Suflete,
De care apoi durerea
Sa poata fi demna.
Si cu toate astea, iubesc.
Iubesc, fara sa pun nici o intrebare,
Iubesc, fara sa mai simt pietrele
Otravind ecouri,
Mai crud, tot mai crud,
In jurul meu,
Iubesc, si ruinele ce se sting
Pe muzica de Bach
Musca din Ana, zidita
In mine.
Iubesc, si numai Dumnezeu iarta
Plansul meu, urcand ploaia
Prin oameni.