la ce-aș păstra mereu în gând
întâia zi de iarnă
de parcă frunzelor murind
le-aș pune-n loc o candelă sărmană
la care în genunchi să stea
jelindu-mi sfânta vineri

sunt putrezi toți copacii tineri
împăunați ca pomul de crăciun
trei zile-mpodobirea ține
apoi iei zilele cu tine
nici nu apuci să-ți tremure sclipirea
rămas bun

ce rost ar mai avea să spun
aceste vorbe
pe străzi chitara nu mai cântă
buric și țâțe-nseamnă nuntă
iat trubadurii trubadurii
sorbiți de scurgerea bordurii
de la metrou

aud o voce moale ca un furou
urmează...
și cobori unde urmează
pe stânga sau pe dreapta
nu contează
pentru ei
e mai important traficul
uite unde și-a găsit dobitocul să cânte
pe șine ne dă peste cap graficul

ce paștele mă-tii cauți aici mă
dezleg integrame
haine rupte sânge vorbe despre mame
evident fără rimă
la metrou lumina e totdeauna puțină
bă dacă nu mă lăsați în pace vă tai
strig fluturând deasupra capului pixul
pe tunel vine clocotind stixul

nu vă speriați e lumina de iarnă
spune asistenta ridicând jaluzeaua în ramă
iar eu credeam că vin sărbătorile
ce albe mi se păreau în pomul de crăciun
ciorile
serul lor cârâit între fese
cu cioc de seringă
făcea candela să se stingă

o visam pe sfânta vineri
ascunsă în rucsacul nostru de tineri
când plecam din gară cu primul tren
fără bani fără bilet fără țintă
când sărăcia nu putea să ne mintă
ceream împrumut sfârșitul de săptămână
nașului analfabet polițailor t.f.
care pentru a nu molipsi și pe alții
ne coborau repede
pe stânga sau pe dreapta
unde era gara

bună seara
bună seara
ne salutam cu localnicii
iar ați adus bă d-ăștia jalnicii
de ce paștele mamelor voastre
nu vă luați mă bilet
ia spuneți
bătaie sau spălați la closet

îi răspundeam evident
decât să stâlcească rahatul vreun trop
mai bine îl rad și-l îngrop
cică sunt proști ăștia care dezleagă
integrame
haine rupte sânge vorbe despre mame
fără rimă totdeauna fără rimă
lumină puțină lumină
peste tot

dacă nu faceți liniște evacuez sala
zice judecătorul netezindu-și poala
hainei sale negre cu guler de ciorap
ce de ciori are-n cap
ce de ciori are-n cap
nu mă închideți duhului meu
cântărețul din poezie
nu sunt eu
nu sunt eu

și leșin nu de tot destul de puțin
cât s-o visez pe sfânta vineri
îmbrăcând cămașa noastră de tineri
duceți-l în salonul cu gratii la geam
domnule
domnilor
madam
cu siguranță e o confuzie
ce am eu trece cu ulei de motor
sau cu o infuzie
de ce vă priviți cu subînțeles
eu sunt metroul care trece prin vers

destul am auzit destul
tună șeful comisiei dintre discipoli
aud vagoanele cu rime
te rog să nu ne devenim ridicoli
ca semn de prețuire te invit
în camera pregătită anume pentru tine
de aici se văd atât de bine
frunzele murind

mințea
pe ramuri candele sărmane
la ele sfânta vineri se uita
cu ochii unei mame

o voce ca de furou pereților vibrează
stimați călători metroul staționează