le-as spune
stancilor ude:
sa nu mai plangă
asa
omeneste...
oamenii sunt oameni si atat,
uneori
mai si mor
la nevreme
de singurătate
de fericire
de timp...
chiar si voi
stand neinfricate sub valuri
suferiti
de singurătate
de fericire
de timp
lacrimand pe ascuns
boabe mari de nisip...