Să nu mi-L iei pe tata m-aș prăbuși deodată
La fel precum copacul surpat din rădăcină
Mi-ar fi străină lumea și eu prin ea degeaba
Un fluture de noapte zvârlit în zi lumină.

Mă vărs în zid de lacrimi în jurul bolii tatei
Cu mâinile-amândouă aș trece-o peste mine
Să nu mi-L iei pe tata m-aș prăbuși îndată
Și tot îndată cerul ar cade peste mine.

Să nu Te duci de-acasă eu sunt în drum spre Tine
Chiar de-am să merg trei zile-n genunchi pe mărăcini
Să nu mi-L iei pe tata Tu știi că am nevoie
De el, ca și copacul de-a sale rădăcini.

Știu că-L iubești pe omul ce m-a zidit pe mine
Dar mult mai mult mi-e mie nevoie-acum de dânsul
Să nu mi-l iei pe tata mă rog frumos la Tine
Primește-mă de merit cu ruga-mi și cu plânsul.