ploaia zgîrie fumul
ce-a fost odată frunze de paltin
toamna aceasta inorogii nu vor pleca
s-au împotmolit în însingurarea aceasta a mea

se logodesc întîie iubiri
pe-ale malului trestii subțiri
leagănă indecisele vise în stea
piruete săltînd coregrafic peste patima mea

ierbile pasărea scald
pe cochiliile-solnițe soarele alb
curg melcii îmbătați cu lacrima
ce-a căzut peste visarea aceasta a mea

suflet irod nu sînt de-aici
mistică plutirea aceasta fără de aripi
sînt mereu fără tîlc altundeva
cînd prea adînc cînd prea departe
atît de departe-n afara mea