Stătea tăcut savantul,în roba-i prăfuită
Fumând o pipă lungă,bolborosind încet.
Pe masă trec păianjeni,cu mâna îi alungă,
Și îl îneacă praful când suflă pe sipet.

În camera umbrită mai arde-o lumânare;
Prin pâlpâiri tăcute ghicindu-se cu greu
Pereții plini de rafturi,crăpați de ploi trecute
Purtând pe ele sticle-nnegrite,desfacute.

Un câine negru urlă pe dealul de afară.
Cocioabele de piatră ferestrele-și închid.
Pe străzi curge noroiul,fuioare gri de humă
Înlocuiesc frunzișul aleii de molid.

*

Deschide-acum sipetul;dintr-ânsul scoate o carte
Cu pagini prăfuite,lucind parcă de foc.
Coperta-i arămie mai poart-o pentagramă
Cu colțuri înroșite și arsă pe mijloc.

Savantul o deschide,își umple iarași pipa
Lăsând nori albi de ceață să ias-acum din ea
Și setea de stiință îl mână înainte...
Citește,alchimiste!...și trage din lulea.

Citește-acum de demoni și de năluci uitate,
Transformă plumbu-n aur,argintul în noroi,
Invocă-l pe Cthulhu cu aripi blestemate.
Să urle licantropii,pe străzi umble moroi.

Și udă-ți limba-n flăcări,ca să ai glas de diavoli
Să strigi odată-n iaduri,sa tremure coloși
Din flăcări ca să iasă Behemoth,fiară oarbă
Iar Hades să-ți răspundă,domnind peste hidoși.

Răsune nouă cercuri,să-ți cânte păcătoșii
Iar Leonard pe tronu-i să bată din copite
Cerberul ca să iasă,cu Mammoth călărindu-l
Să tremure Pământul în spaime infinite.

Beelzebuth să vie,purtat de roi de muște
Și munții-atunci să crape,păduri să ardă-n foc
Să ți se-nchine ție,savant uitat de lume
Cohorta de diavoli,ghidați de Yog-Sotoc.

Să capeți nemurire,crezând în occultisme
Cunoasterea-ți-e baza și iadul căpătâi
Pentru știință calcă pe toate cele sfinte
Să fi stăpân pe flăcări și-n flăcări să rămâi
*

Dar sta tăcut savantul,cu cartea-i înainte
Bolborosind cuvinte rămase fără sens.
Cunoașterea-l îndeamna,cunoașterea îl minte
Uitat acum de lume el spune doar...cuvinte!