ÃŽmplinirea din pustie


Totdeauna,
peste dunele nisipului
se ridică luna,


ca o lume
rîzînd de altă lume
pentru că și-a inventat un nume doar al ei…


un pustnic se roagă-ntre ele,
gemînd și plîngînd,
pe una dintre ele să o spele.


mîna lui stîncoasă
învelește un pumn de nisip.


îl strînge și se roagă,
apoi îl aruncă.


în cugetul său,
un alt pumn strînge timpul.


nebănuitele degete din Dumnezeu
piaptănă orizontul deșertului
și părul de pustnic.