Lupta din noi ține de ere...
Atunci aveam aripi -
S-au scuturat cu fiecare lovitură
ce ne-am oferit-o ca pe un dar
în zi de sărbătoare (morbidă).
Au rămas două perechi de crengi uscate,
frânte la cele mai mici adieri
ale durerii...

ÃŽngerii au uitat de noi
Ne-au lăsat ferecați printre
statuete de ceară albastră...
A trecut luna.
A trecut și zborul păgân!
A ramas doar un cor al tăcerii

Furiile-au stagnat obosite
în pereții de vânătă piatră -
acum se retrag bântuite...

Ne-am trezit îmbrățișați fără noi
într-un sărut al buzelor cu colți;
Ne priveam unul pe celălalt
învătând încă o dată secretul
și numele neascuns în sine
ale celuilalt...

Trecusem Iadul...
Și acum eram din nou,
noi amandoi, într-unul...