Ar încăpea în buzunarele sparte
Prin care cern cuvintele ca nisipul
Te-aș plăsmui din lut și te-aș așeza în lumină
Ca vitraliu în liniștea catedralei vieneze
În care chemam îngerii cu inocența visului
adolescentin.
Te-aș plămădi din țărâna aruncată peste sicriul
tomnatic în care am ascuns emoții sacre
Þi-ar repeta la infinit refrenul desuet
despre iubirile care nu mor-
se ascund în ecouri printre frunze de mesteacăn
în petale de roze sau
printre amintiri
ca dorul de tine
în ecouri funebre.