An de an am așteptat un semn
în vechea cutie poștală.
Visam periodic cum mă duceam la ea
mă răsplătea c-un maldăr de cărți poștale
recomandate ori scrisori
de la prieteni pe care nu-i aveam
nici cunoșteam
de la cunoștinte cu care nu schimbasem
mai mult de trei vorbe în ultimii ani.

Le desfăceam cu golul în stomac
al primului sărut
cu nerăbdarea așteptării vacanței de vară -
dătătoare de copilărie
cu emoția
unui debut artistic-
în anii speranței.

Prima scrisoare avea să-mi vorbească de tine
prietenul meu imaginar
îmi atașai și-o fotografie recentă
să știu cu cine să adorm în gând
în serile gri și terne.

Al doilea semn era precis de la vreun unchi sau văr uitat
O carte poștală scrisă pe fugă
între două gări- călătorind spre nicăieri
Aveam să-mi imaginez ani de-a rândul traseul
până la mine.

Recomandata cu flori galbene și roșii
era desigur o felicitare de ziua mea
sosită cu întârziere
am strâns-o la piept
e cineva care nu m-a uitat anul acesta
O așezam cu-n zâmbet tâmp
în cutia cu amintiri.


Ultima amintire de la tine a fost o vedere
scrisă neinteligibil
cu litere strâmbe și mici
salutări fade și
scuze întârziate-
am făcut atunci un salt în timp
peste amintiri amare-
am închis pentru totdeauna
cutia poștală.