Alerg,
de multe zile ochii mei întreabă
când îi las să se-nvelească în pleoape.
Prin ierburile mari,
zgomot e doar fâșâitul de pași.
În jur, numai lupi tăcuți
nici urmă de miei.

Ce frumoasă era copilăria!
Adolescența, nebuloasă cu siropul ei...
Plesnește o coardă de vioară

Am trecut de lupi
alerg printre șacali și hiene,
Pe luna înghețată bocnă
patinează fâlfâituri de lilieci
Bufnițele sunt nedumerite;
ar fi fost mai bine să fiu șoarece?

Departe se văd mieii,
Nu mai alerg. Mă opresc
să-mi scot blana de lup și apoi
pot să ma culc.
Mă apropii zâmbind.
Mieii se dezbracă și ei zâmbind
și urlă, urlă la lună.