agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-22 | [This text should be read in romana] |
la ora haÈ™
a stins calculatorul țigara și s-a răsucit spre fereastră. a privit atent în sus și în jos în dreapta și-n stânga. cerul era tot acolo numai culoarea schimbată abia perceptibil parcarea gemea de mașini iar pe aleea din spatele blocului tropăind prin mirosul fripturii de porc învolburat de vânt ca fusta unei blonde celebre aceiași derbedei jucau fotbal. în general își spuse poetul rar și cu o dicție lăuntrică tremurată asemeni unei înregistrări radio din anii treizeci în general nimeni nu pare să știe că tocmai am scris un text genial care va îmbogăți în curând câteva edituri care vor plăti impozite substanțiale la stat care firește vor spori resursele bugetare destinate învățământului al cărui minister conform noilor directive și necesităților impuse de economia de piață va redeschide larg porțile școlii de bucătari-ospătari a cărui prim șef de promoție imediat după bac se va angaja pe o terasă luxoasă-n Pipera unde va primi destule bacșișuri și asta îi va permite să-și cumpere un apartament unde într-o zi va da o petrecere la care va fi invitată și colega de tură care nu va veni singură ci însoțită de vecina de scară o tipă de treizeci și ceva licențiată în arte cu un masterat și o frică perpetuă că va rămâne domnișoară bătrână pe care o va curta aproximativ două luni nu prea convins dar măgulit de ironia invidioasă a amicilor de grătar până când ea îi va găti prima friptură de porc cu salata de roșii și castraveți aferentă după care se va muta la el și își va stivui cărțile în baia de serviciu dezafectată oricum din pricină că blocul e vechi și țevile proaste și va rămâne gravidă înainte de nuntă și îi va turna trei băieți care vor juca fotbal împreună cu alți derbedei pe aleea din spatele blocului în fiecare zi de duminică în timp ce o pală de vânt va-nvolbura o aromă de friptură de porc precum fusta unei actrițe odată celebre de care nici dracu’ nu-și va mai aduce aminte iar idiotul care va fi chiriaș în garsoniera de la etajul trei al aceluiași bloc și care se va pretinde poet va tasta transpirat la un calculator de generație veche un poem pe care-l va considera genial. ajuns aici poetul închise fereastra după ce mai privi o data în sus și în jos în dreapta și-n stânga între timp se întunecase de tot unele edituri dăduseră faliment și cele rămase hotărâseră în urma unei adunări de urgență a consiliului director să nu mai publice decât cărți de bucate iar alimentara de unde-și cumpăra pâine țigări bere Noroc lame de ras și hârtie igienică se-nchisese de mult.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy