Pe Dumnezeu l-am găsit prima oară stând pe o bancă
împovărat de ani, sprijinindu-se umil în baston
M-am așezat lângă el și mi-a arătat frumosul
lucrurilor simple.
Atunci l-am iubit, sărăcăcios cum era
și l-am luat între mâini
zidind cu el inima
așa cum zidesc copilașii
castele de nisip
cu mânuțe nesigure.

L-am regăsit apoi în prima icoană
desenată stângaci la vârsta de șase ani.
Stătea răstignit pe crucea strâmbă
privind cu resemnare printre șiroaie de sânge
Omul.
L-am rugat atunci să coboare de pe cruce
Iar el mi-a zâmbit cu înțelegere
s-a strecurat o clipă printre gene de copil
și cu demnitate și-a reluat locul
susținând povara omenirii.

Mult mai târziu aveam să-i pictez lumea
pe care a iubit-o cu înverșunare
în tonuri calde de pastel.


L-am întâlnit în biserică deunăzi
vorbind despre iertare. Subiect tabu.
Despre iubire, mi-a spus, oamenii cred
că știu totul, dar nu știu nimic.
Mă privea printre gene obosit dar când mi-a luat mâna
am simțit frumosul, iubirea și iertarea întreite într-o
singură fire. Am înțeles atunci Treimea Dumnezeirii.
S-a ridicat de pe lespedea rece și a plecat din nou
pe crucea strâmtă.

Atunci l-am iubit cel mai mult.