mi-l imaginam așa pe Dumnezeu
ca pe-un bărbat robust
trecut de puțin peste șaizeci de ani
cu părul alb și mustață
spunând mereu bancuri despre fericire
mi-l imaginam așa ca pe-un tată
care niciodată nu lua moartea în serios
și voia să iasă la pensie
să vadă lumea în lung și în lat
după ce-și răstignise o cruce
în fiecare braț
după ce-și purtase copiii în cârcă
asemenea unui gigant suportând
pe umerii săi cerul
și toată necuprinderea lui
după ce-și ținuse femeia în puf
și verigheta pe deget
mi-l imaginam așa pe Dumnezeu ca pe-un bătrân
singur și frumos în singurătatea lui
privind undeva, spre niciunde
căutând acel cuvânt
de la care-ncepuse tot nimicul ăsta
cu pene de struțo-cămilă