Când pragurile nopții îmi par de netrecut,
Cer căilor lactee să-mi sară-n ajutor,
Să se prefacă-n voaluri pe asprul așternut,
Să pot s-arunc trezia să zacă pe covor.
O regăsesc spre ziuă, o port însă mă tem,
Mânat de gânduri sumbre spre iad de Belphegor,
ÃŽmi scrijelesc retina al umbrelor blestem,
Împiedicând lumina să-mi vină-n ajutor.
Veniți șuvoaie albe să-mi faceți ziua, zi,
Să prăvăliți în râpe al neodihnei nor !
Doar energii astrale m-ar mai putea trezi
Să zbor spre fericire, sau dacă nu să mor.

Mă-nvălui în tăcere și mă cufund în vis,
Vegheat de heruvimul, din univers trimis.