agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-21 | [This text should be read in romana] |
Lumea de toate povestește și bântuie prin mintea mea,
De toate știe, cum iubește și cum trăiește cineva, Au buchisit litera cărții si viața n-o vor asculta, De parcă doar simbolul hărții m-ar duce pe străduța ta. Învățătura rea nu este, trăirea însă-i altceva. Cel ce la alții doar privește în veci nu poate învăța. Două mâini calde se-mpreună cu alte două și așa Ce-a pătimit lumea nebună nu bagă-n seamă nimenea. În cărți se scrie cum iubirea te poate lesne transforma, Dar, chiar turnată-n slove, firea uimirii n-o poți degusta. Până nu sorbi din cupa vieții, dulce, amară, cum e ea, Nu simți în faptul dimineții cum noaptea-n zi s-a lumina. Nu pune limite pe lume, căci lungă-i cercetarea ta. O formă dragă sau un nume revigorează inima, Dar forme, nume și istorii cât vei trăi se vor schimba. Povești, momente și memorii în cartea vieții vei semna. Ce-ți este dat îmbrățișează, cu grija și tandrețea ta, Nu crede că în veci durează, nici nu le părăsi cândva. În toate sens s-a pus și pace - rogu-te, nu le tulbura. Nu te stresa cu ce nu-ți place, să poți ce-ți place-mbrățișa. Atunci când toate par degeaba învață-te a contempla Cum nu îți face bine graba și poți în tihnă aștepta, Că se învârte-a lumii roată și-i cu temei rotirea sa, Iar fapta bună nu-i uitată și se plătește fapta rea. În mici și mari găsești minunea unită cu mizeria, În om e mare pasiunea și mică nu-i nici patima, Dar totu-i pus cu chibzuință la cale spre-a echilibra Dor, vis, chemare, străduință, durerea, ura, lacrima. La toate liniștit privește, zâmbește calm în sinea ta. E fericit cine iubește viața-n devenirea sa. Că-i suferință ori speranță, de-o fi frumoasă, de-o fi grea, Trăirea nu îți dă vacanțță; nu poți să te ascunzi de ea. Și astea-s doar niște cuvinte, tu nu le absolutiza; Pătrundă-n inimă și minte, facă-se sânge-n carnea ta, Însă tu calea ți-o urmează, ascultă-ți bine inima Și fii mereu cu mintea trează; aproape este dragostea. Te las acum, rămâi cu bine, de doru-mi nu te întrista, În negre nopți voi fi cu tine, în zile lungi, cât va dura. Iar moartea când va fi să vină nu am nimic a regreta, Ci spun cu inimă senină: îți mulțumesc, iubirea mea.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy