polenul din sufletul meu
aleargă aiurea
ca un animal de pripas

mici semne de-ntrebare îmi tot atârnă
iritând în jur

un venetic
îmbrăcat în trup voluptuos de femeie
numai bun de frământat
asta sunt

aerul pe care-l pot respira
e tot mai strâmt

cui să-i las desuetul miez al lucrurilor