Cobor cărarea din pădure
Pe firul apei cristaline
ÃŽn dreapta-i un tufiÈ™ cu mure
Fac un popas, aici, că-i bine
Găsesc un trunchi de pom, căzut
M-asez, cuprins de oboseală
Și din hățișul nevăzut
Apare-ncet, o căprioară
Doi ochi de pluÈ™, privesc la mine
Inima-i bate, sacadat
S-o-mbrățișez pe loc îmi vine
Dar mă abțin, paralizat
Sunt clipe ce dureaz-o veșnicie
Așa a fost privirea scurtă
Ne-am spus din ochi prietenie
A fost iubire clară, mută
Nu știu când ea a dispărut
Nici unde a sărit vioaie
Dar știu că asta m-a durut
Și dorul după ea mă-nmoaie
De-atunci cutreier prin pădure
Să o gasesc, s-o mai privesc
Dar in tufișul cu miros de mure
Pe ea nicicând nu o găsesc!
De o vedeți vreodată-n cale
S-o ocrotiți și s-o iubiți!
Căci imediat, iute dispare
Și așa ochi, nu mai găsiți!