Am coborât anevoie
scărița-n spirală abisală,
spre-o inimă vestală,
vrăjită de stele în ploaie.

O stea e un gând,
un țărm risipit de maree,
o lacrimă în idee,
negoț: ce cumpăr, ce vând?!


Încredere pe speranță
o clipă de rătăcire absurdă,
iubire de-o viață
pe-un surâs de-o secundă!

Dar frul e-n roată
centrifug, din exterior,
nu-i minte să poată
accepta totul atât de ușor!

Cobor și pun lacăt
inimii; cheița arunc instinctual,
devin acord mutual
pot privi prin prsmă în treacăt!