Câteodată,
mă gândesc că viața mea
a fost
într-o pastă de pix...

s-a scurs mereu
albastră
înconjurată întotdeauna
de imensitatea albă
a unei coli...

viața mi-a fost, poate,
doar un cuvânt...

viața mea, cea citită cotidian
ca un ziar
ce a reușit să înnegrească
cu literele ei de plumb
mâinile tale,
aparent nepătate,
aparent albe,
și nu ai observat
că în timp ce te ștergeai
pe acel șervețel imaculat,
viața mea prindea contur
din nou, fără să știi
fără să știu...