Frânturi de vise-mi împânzesc privirea,
iar ceea ce-mi întunecă încet gândirea
e exact ce-mi dezvăluie menirea,
ceea ce-mi aduce spiritu-n plan cu nemurirea.

Frânturi se-adună, se combină-n fel de fel de forme și culori,
de fețe stoarse de vlagă și de fiori.
Nimicnicia-mi pare tot mai mare.
Să fie totuși trupul cel care mă doare?

Frânturi se pierd în încercări deșarte
de a-mi reface karma de după moarte.
Poate toate care-s moarte sunt și-n Carte,
iar tot ce știu de fapt e prea departe.

Frânturi de geniu se comprimă-n alte sfere,
Fără să mai spere se transfigurează-n himere.
Pe nesimțite mi se induce-o părere,
dar cu părere de rău înclin spre tăcere.