Stau față-n față, în oglindă
Și mă privesc, neâncetat
Aș vrea să trag măcar o pildă
Dar ceasul meu, se pare-a stat

Îmi pun o mână-ncet, la piept
Se pare, inima nu-mi bate
Aș sta un pic, să mai aștept
Dar clipele, sunt numărate

Nu am puterea să vorbesc
Căci totu-i mut și liniștit
Nu pot decât să mă gândesc:
Pentru ce oare-i de trăit?

Pentru iubire?...cine știe?
Pentru copii?...cu siguranță!
Și iată inima, pe loc învie
Pare miracol sau speranță?

Mi se răspunde-ncet, din neant:
-E inerție...și-i putere
Nimic să știi, nu e tentant
Și-ai să rămâi doar cu durere!

Mă frec la ochi...cine-mi vorbește?
Mă uit în jur, nu văd nimic
Și inima iar se oprește
Nu am putere ca să strig

Și iar istoria se repetă
Am înțeles într-un sfârșit
Că numai cel care regretă
Poate avea ce și-a dorit!