Sunt visul tinereții eterne
Și gândurilor mele pripite vreau să dau glas.
Nu mă tem de ideea de-a greși,
Din contră mă iau în piept cu orice născoceală născută spre-a-mi zdrobi aripa.
Nu mă las plutind precum o biată frunză-n vânt,
Ci dimpotrivă, scutur fașnic de fioros din aripi
Spre a provoca vântul ce poartă frunzele.
Mă îngrozesc înfiorător când în zboru-mi lin-voit se pretrece câte-o spaima,
Și mă zbat cu bărbăție și mă râd cu dinții strânși
Spre-a sări-o-n zborul meu.
Urăsc să-mi întrerup zborul,
Urăsc să fac ocol de-s în urmărirea unui vis.
Mă vreau, și mă simt falnic,
Sunt un stejar care umbrește lumea.
Nu-s fioros, nu îngrozesc prin grava mea ființa.
Din contră, sunt o slavă, sunt un zâmbet de pe-o buză.
Nu sunt un arbore ce îngrozește lumea,
Sunt doar noian de frunze ce apără de soare.
Și mă isbesc, mă ofilesc, mă dor de mă simt mic.
.................................................................
Nu, nu sunt frunză, să fiu purtat de vânt.
Nu sunt o barcă rătăcită, în volbura vreunui râu.
Eu sunt vântul, eu sunt haosul, trufia,
Eu sunt glasul care sfarmă,
Eu sunt gândul ce-mpietrește,
Sunt privirea ce ucide.
Eu sunt groaza, sunt un zeu.
................................................
Și atâta iubesc lumea,
Și atât îmi e de dragă.
Sunt al ei, al tuturor,
Sunt un zâmbet pe o buză,
Sunt o floare îmbobocită,
Sunt o rază-n curcubeu,
Sunt un fir de apă lină,
Sunt un gând, sunt o dorință.
Mă renasc în mii de trupuri,
Mă transform din clipă-n clipă
Și alerg din gând în gând.
Sunt o soaptă de iubire,
Sunt fiorul de pe gât,
Sunt o ora, o secundă,
Sunt eternul, sunt mai mult.
Sunt un vis, sunt o fantasmă.
Să m-atingi de vrei, nu poți,
Să-mi vorbești nu ai cuvinte,
Să mă vezi, îți arzi retina.
Sunt nimic în lumea largă,
Și mă pierd în universe
Și plutesc de mii de veacuri.
Sunt eternul, sunt mai mult.