Trage perdeaua, privește...
vezi viața?
ai intins mâna, ai atins fereastra
Nu ai cum sa ajungi la ei!
Vrei să o deschizi, să miroși
parfumul negru, gros al mașinilor,
putreziciunea străzilor,
sudoarea caselor.
Vrei sa te coși cu acele de brad
și sa te-mbraci cu frunze de mentă
iar perii să-ți gâdile voluptos pielea
să auzi țipătul păsărilor în picaj
să atingi o floare topită în sânge
să spargi norii cu o privire
pentru ca ploaia să te-nece
să fii năucă, adormită, să scuipi cenușa afară
să mături străzile purtată de vânt
să-ți rupi oasele în mișcarea aceasta frenetică
contorsionată, îndurerată, aruncând cu așchii-n lumea-ntreagă
să ai cerceii puși de urs
iar ghearele lui să-ți modeleze pielea
să fugi, să cazi, să zbori,
să te-nvelești în nori, să te-nțepe stelele, să te zgârie soarele
să-mbătrânești urmărind recurența rotațiilor
să faci un puzzle din plăcile tectonice
Să sune clopotul de gheață și să spargă fereastra!
Căci vrei și tu să fii
cusută, iubită
puternică, înecată
frumoasă, carbonizată
liberă, malefică
Fericită!