Uite ce... îmi pare rău pentru ziua de ieri!
A! s-a-ntâmplat mai demult?!?
Oricum, vreau să-mi cer scuze, primești?
Știi, eram cuprins de dorul de-a aduna averi...
Capul meu era vrăjit de-al străzii tumult
Când ai ajuns să-mi vorbești.

Nu îndrăzneam să-ți spun pe nume
De teamă că ți-l voi poci
Și adunam de zor cărbune
Să-ți câștig inima-ntr-o zi.

Mergeam pe linia desenată de urmele
A câtorva vagoane gri.
Nu-mi despărțeam gândul de visele
Unde te pictam fără să știi.

Stăteai în fața porții așteptând
Poștașu-o carte să aducă,
Dar în scrisori nu găseai decât
Pisat mărunt miezul de nucă.

Te-am neglijat, voiam să suferi!
Nu-mi dădeam seama ce doresc:
Să fierbi de dorul celui din stâncă,
Ori să-ncetez să te iubesc?!?

Stăteai cu ochii-nlăcrimați
În pragul casei iarna târziu.
Frigu-ți îngheța obrazul,
Focul revederii era viu.

Te-am chinuit amarnic, n-ai cârtit
M-ai așteptat cu-nfrigurare.
Dar după doi ani când te-am zărit
Erai o rană ce-așteaptă sare.

Obrazul tău acum îl simt,
Mai delicat ca altădată
Mâinile îmi strângi puternic
Să nu mă mai scapi o dată.
Îți sorb cuvintele amare
Ce îndulcesc ziua din nou.
Calabalâcul vorbelor goale-i înecat
ÃŽn gura de metrou.

Leg soarele zălog că trei milenii
Voi priponi voința spre deșertăciune
Și mă voi afunda-n programul de utrenii
Spre rugăciuni de iertăciune.