erau veri mai frumoase ca orice poveste
ploi scurte biciuiau uneori parcul
învăluit în lumina blândă și gri a serilor
cu nori luând forma unor ființe mitologice

mergeam la cinematograful orașului cu teamă
că noul film va reda tot ce trăiam împreună
și că nu vom mai găsi cafeaua preferată
la tejgheaua crem unde servea fata cu picioare de divă

uneori mă trezeam cu un sentiment de teamă
că tot ceea ce trăim sau am trăit vreodată se șterge
iar memoria lucrurilor nu va mai reține nici măcar umbra
zilelor fericite, cu jazz, vizite la muzee și ploaie