1.spre seară a coborât printre oameni

ei visau într-o limbă ciudată

totul era bine și simplu

nu își amintea nimic

apoi noaptea-o pată neagră deasupra orașului


2.liniștea femeilor toamna

și noi am trecut pe acolo

am descoperit-o am spus nu

și am plecat mai departe


3.prea multă lumină

zgomotele o acoperă

terase primitoare zâmbetul meu indiferent

undeva ni se construiește o biografie

vom intra în ea cu blândețe

nu se știe unde ne-ar putea duce


4. cum stai așa cu privirea agățată de umărul meu

pari una dintre acele statui imaginare de fum

ceva putred ceva amar ceva fără capăt de trist

dulcea insomnie a oamenilor care nu mai cred în cuvinte


...subteranele nopților noastre tavernele care povestesc despre războaie purtate în vis


/cum naiba se întâmplă toate lucrurile acestea fără ca eu să fiu prezentă?/


nu e vorba aici despre luminiscență aici e vorba despre noapte despre poduri despre soarele care acoperă luna

și nu

doar vântul prin perdelele galbene
o scară din lemn care duce spre podul casei
o tresărire particule de praf în lumină ceva rămas din copilărie
atât